joi, 27 ianuarie 2011

Din Rainergasse...cu dragoste

In ultimele zile m-am confruntat cu o stare permanenta de melancolie, si asta pentru ca urmeaza sa ma mut din apartamentul, care timp de mai bine de un an mi-a fost 'acasa'. Martorul unei povesti de iubire, al petrecerilor interminabile, al serilor cu stres dinaintea examenelor si refugiul ultimelor luni. Pe 8 decembrie 2009m-am mutat iar pe 8 februarie 2011 pornesc cu pasi mai mult sau mai putin rapizi catre urmatoarea destinatie. Pentru ca tot vorbim de ani si cifre, nu pot sa nu precizez ca 2010 a fost cea mai frumoasa si intensa perioada din viata mea. Am trecut prin transformari si situatii care m-au ajutat sa ma redescopar, sa ma uit cu incredere catre viitor si sa nu-mi fie frica de risc. Am invatat sa ma iubesc, cu bune si cu rele si sa realizez ca oricat de multi prieteni ai in jur, si oricat de norocos esti atunci cand ai alaturi o familie minunata, cel mai important este sa te bazezi pe fortele si intuitiile proprii.
Intr-o tara ca Austria, in care te lovesti de un zid din partea oamenilor doar pentru ca esti 'outsider',pentru ca nu le vorbesti limba materna cu accentul si dialectul dorit, este foarte greu sa te simti integrat. Cu toate acestea am avut norocul de a cunoaste oameni extraordinari care mi-au schimbat perceptia.
Ma uit in jur, si vad ca sunt inconjurata de cutii, haine, aproximativ 15-20 de perechi de pantofi, o mini-biblioteca pe care mi-am creat-o in timp, rame foto si tot felul de obiecte decorative iar pe fundal se aude Coldplay. Este acelasi CD pe care l-am ascultat in prima seara aici, cand am aprins lumanari in toata casa, si am asemanat mirosul lor de cinnammon, cu mirosul casei mele. E uimitor cum lucrurile simple sunt cele care conteaza cel mai mult. Cu fiecare revista cumparata si adaugata la colectie, cu fiecare cafea bauta dimineata cu televizorul deschis pe MTV, cu fiecare poza noua pe raft,si fiecare tablou pictat(cu mai mult sau mai putin talent), cu fiecare pagina de jurnal,mi-am creat o rutina, care ma face sa zambesc.
M-am hotarat ca in weekendul urmator, sa organizez o mini-petrecere de 'la revedere, casa draga' cu briose facute de mine, cu shake de capsuni si banane, cu poze, si prieteni vechi si noi.
As putea sa continui ore in sir cu o lista de motive care ma fac sa-mi iubesc apartamentul meu din Rainergasse, dar tocmai am primit un mesaj de la iubitul meu, optimist din fire, care-mi spune sa las deoparte melancoliile si sa mergem sa mancam o inghetata de menta si ciocolata la cofetaria noastra preferata.
Abia astept ca-n cateva saptamani, sa revin cu impresii din noua mea casuta...din Belvedere.

miercuri, 27 octombrie 2010

23 motive de fericire

Pe 16 octombrie a fost ziua mea, si cum initial imi propusesem sa postez ceva atunci dar timpul nu mi-a permis, iata-ma astazi, dupa aproape doua saptamani, in fata laptopului, deschizand acest subiect.
De cand sunt mica, am renuntat la traditia de a scrie liste cu dorinte, planuri si recenzii de Anul Nou, si am preferat sa o fac o data pe an, la ora 11.00 fix, salutand o insorita zi de toamna, ca atunci cand am venit pe lume. Am privit cu melancolie, spre ziua cand m-am decis sa-mi fac bagajele, si sa ma mut intr-o tara in care nu cunosteam pe aproape nimeni, nu stiam limba, nu aveam un job, si nici siguranta zilei de maine. M-am luptat cu dorul de casa, de parinti, cu ideile preconcepute ale austriecilor cand vine vorba de romani, am invatat sa iubesc o limba rece, si am legat prietenii cu persoane din intreaga lume. Am avut langa mine sustinerea unei surori cum rar gasesti pe lume, un om care mi-a fost alaturi atunci cand m-am simtit pierduta sau depasita de situatie si incurajarile parintilor de acasa, al caror scop zilnic este sa intre pe Skype si sa ne vada privirile. Si-au depasit de multa vreme statutul de parinti, si au devenit doi prieteni pe cinste, doi oameni care inconjoara cu caldura si iubire de la mii de kilometri distanta.
Acum un an, pe 16 octombrie, am fost la o petrecere "de ziua mea" unde singurul om pe care il stiam, era partenerul meu. Cu toate acestea, am simtit ca aici e acasa. Anul acesta am fost inconjurata de o gasca intreaga, am primit zeci de mesaje si am realizat cu mandrie ca in Romania, am o mana de persoane speciale, care au ramas la fel de importante si prezente in viata mea. Sunt prietenii mei vechi, cei spre care ma voi intoarce mereu cu drag si nerabdare. Distanta nu schimba o prietenie, o relatie, o legatura creata in timp.
Va spuneam ca atunci cand am venit aici aveam doar o valiza cu planuri si optimism. Astazi, am inceput un master in germana, care ma ajuta sa-mi construiesc un viitor in Relatii Publice, am un job, si apartamentul meu. Am invatat sa am incredere in mine, sa-mi ascult vocea interioara si gandurile, sa nu-mi fie frica de necunoscut si nici de provocari. Am invatat ca nimic nu este imposibil, ca secretul sta in determinare si perseverenta, si ca viata este asa cum ne-o facem noi. Indraznesc sa visez, sa contruiesc un proiect, sa iubesc si sa fiu recunoscatoare.
Ultimul an m-a transformat in femeia care sunt in prezent, mi-a dat curajul de a-mi urma destinul, de a ma autodepasi, de a cere multe de la viata, si de a spune: Da, sunt Fericita!!!!

duminică, 5 septembrie 2010

Pagini de jurnal

A fost ziua ta. M-am trezit cu un zambet copilaresc pe fata, si am pus mana pe telefon. Am inchis in secunda urmatoare. Ti-am format numarul de doua ori, de trei, ori, in speranta ca o sa am curajul de a-ti spune: "La multi ani, mi-e dor de tine!!!". Banuiam ca nu esti singur. In viata ta exista o persoana care va fi intotdeauna cu un pas inaintea mea. Timp de cateva minute, am retrait toate momentele frumoase ale relatiei noastre. Si mi s-a facut dor de filmul de miercuri, de ciocolata de marti, de mesajele de "noapte buna" si de zilele in care apareai in fata blocului, la 7 dimineata, de emotia fiecarei intalniri, si de orele in care nu ma puteam concentra la curs, pentru ca eram mult prea ocupata sa te privesc cu coada ochiului. As fi vrut sa opresc timpul in loc, si sa fim tot pe plaja, cu marea in fata, sa visam si sa fim fericiti. In curand o sa fie 16 octombrie, si daca pestisorul aurit chiar ar exista, probabil ca i-as fi cerut sa mi te aduca aici, sa ma tii de mana, si sa ma lasi sa traiesc in scenariul pe care noi doi ni l-am construit de atatia ani! Suntem doua drumuri paralele, care "once in a while" se intersecteaza si formeaza un cerc magic, in care noi, evadam fara remuscari si regrete.
Realitatea m-a trezit si in fata ochilor, era El cu o cafea in mana, razand si intrebandu-ma: "esti aici?"...l-am luat in brate, si i-am zis "Iarta-ma iubitule!!! Iarta-ma ca nu-ti apartin in totalitate!!" A pufnit in ras si mi-a spus ironic"iar vorbesti in romana?"....Da, uitasem ca el nu intelege nimic:)

vineri, 27 august 2010

De ce acasa nu e acasa

De cand m-am mutat in Austria, obisnuiesc sa merg de doua ori pe an acasa....vara si de Craciun. Da, stiu. Foarte rar, tinand cont ca ne desparte doar Ungaria si ca, Slava Cerului au aparut multe companii low cost. Si atunci de ce aceasta instrainare?? De ce imi cumpar de fiecare data biletul cu o oarecare retinere?? Pentru o secunda, am raspuns:"din ipocrizie", dar dupa ce am facut o analiza realista a situatiei actuale din Romania am ajuns sa ma intreb: Cum poti sa te duci cu zambetul pe buze intr-o tara in care copiii mor fie la maternitate, arsi de vii, fie in biserica, la botez...cand batranii sunt omorati pe trecerea de pietoni pentru ca au traversat prea incet (vinovatul este inca cercetat in stare de libertatea...cum este posibil)?.....cand aceiasi batrani sunt batuti cu bestialitate de preoti doar pentru ca au indraznit sa-si scurteze drumul spre casa, prin curtea bisericii. Si da, preotii, trimisii lui Dumnezeu pe pamant, lovesc cu bestialitate enoriasii, fac ritualuri diabolice, molesteaza si vorbesc ca la usa cortului. Nu intru in politica, pentru ca deja simt cum mi se urca tot sangele la cap si mi-am promis ca evit astfel de subiecte pe blog, desi fac parte din realitate. M-am saturat sa aud in jurul meu oameni care ma intreaba "de ce sunt romanii asa"??, "de ce nu te poti baza pe ei"?....la auzul fiecarei intrebari, incerc sa par cat mai convingatoare si sa spun: "nu suntem toti la fel, de fapt, generatia de acum este de o mie de ori mai culta, mai emancipata si mai ambitioasa".....de ficare data ma lovesc de aceeasi privirea seaca a interlocutorului(semn ca el a ramas la vechea ipoteza). Nu-ti mai spun de nesiguranta pe care o au tinerele pe strazi, de remarcile vulgare, de mainile lipite brutal pe fund(exemplele pot continua)...In Viena am redescoperit placerea de a merge la cursuri, interesul si emotia fiecarei zi. Am intalnit numai profesori zambitori, gata oricand sa-ti ofere un sfat.Mai mult decat atat, reusesc sa-si depaseasca statutul de profesori, si sa devina prieteni pentru fiecare student in parte. Am sa ma intorc la zambet si o sa subliniez faptul ca austriecii, zambesc in fiecare minut din zi si din noapte, indiferent daca au probleme sau nu, daca te cunosc sau esti un simplu trecator...este oare acesta secretul unei vieti lungi si implinite??
Romania....dulce tara....esti acasa, doar pentru ca acolo se afla o mana de oameni pe care ii iubesc neconditionat.
Esti acasa, pentru ca de cate ori trec pragul, descoper doi parinti minunati, mirosul copilariei, povestile bunicii(draga de ea, parca o vad si acum, in canapea, crosetand si depanand amintiri), pianul la care sormea canta o zi intreaga, si o camera luminata plina de poze si jucarii.
Esti acasa pentru ca acolo am o gasca draga de prieteni, alaturi de care am crescut, am ras, am plans, am baut si am petrecut.
Esti acasa, pentru ca mi-am lasat o parte din inima in grija unei persoane speciale, un om spre care ma voi intoarce intotdeauna cu drag si iubire, da, da, chiar tu esti....dragul meu.
Esti acasa pentru ca acolo se afla verisorii mei, nepotelul meu, minunea de 2 anisori,de care mi-e pe zi ce trece tot mai dor..el este speranta ca poate, intr-o buna zi, va creste intr-o tara civilizata, intr-un mediu placut, cu oameni educati.
Esti acasa pentru ca exista doua, trei orase spre care alerg cu bratele deschise, locuri care inca par neatinse de rautate si violenta.
Am sa inchei prin a spune....ca nu esti acasa....pentru ca sufletul meu a simtit nevoia sa fuga de tine pentru a fi fericit.

sâmbătă, 12 iunie 2010

Iubiri in lumi paralele

Fiecare relatie incepe in felul ei aparte. Daca intrebi indragostitii cum s-au cunoscut o sa ajungi sa ai zeci de variante diferite si interesante. Fie ca si-au zambit intr-un Supermarket si apoi si-au facut curaj pentru a intra in vorba, fie ca o seara de club s-a transformat intr-un punct de atractie, sau un prieten bun a fost Cupidon si tu ai sfarsit prin a-ti gasi jumatatea la un joc banal, de carti. Inceputul, dulcele inceput in care plutesti constant, mesajele trimise la 6 dimineata, sau 2 noaptea, privirile pline de dorinta, saruturile timide....toate construiesc o poveste. Realitatea refuzam sa o constientizam atunci cand o piesa a puzzle-ului nu se potriveste. Atunci cand apar diferentele de cultura, de nationalitate, de varsta. Te lupti cu valurile, infrunti curentul dar incepi sa vezi ca acest joc impotriva destinului nu este intotdeauna cel mai sanatos. Romanticii ne invata ca iubirea depaseste orice bariere......chiar asa sa fie?? Ce se intampla atunci cand dragostea este incontestabila, dar este presarata cu nopti albe si ganduri infinite. Cand doi oameni se iubesc neconditionat dar nu pot fi impreuna? Si nu exista un motiv, e doar destinul care ii pune la incercare si le cere sa faca un compromis, si inca unul, si inca unul....si ajungi sa vezi cum intreaga viata se bazeaza numai pe compromisuri. Indiferent cat de mult efort depui, cat de mult inchizi ochii si treci peste defectele celui de langa tine, atunci cand nu ti-e scris nu sunt solutii. Cand am spus "Te iubesc", "I Love You", "Ich liebe dich" sau "Seny Seviyorum" am simtit in fiecare silaba, a fiecarei limbi, aceeasi profunzime si sinceritate. Atunci cand traiesti intr-un oras ca Viena, Londra, Paris, Berlin, cunosti oameni din toate culturile. Relatiile incep sa se lege, si daca la inceput ti se pare totul palpitant si inedit, cu trecerea timpului, diferentele sunt tot mai evidente. Geloziile, trecutul de acasa, limba care este o bariera, toate duc catre un sfarsit incet dar sigur. Desi incerci sa pastrezi un echilibru realizezi ca e tot mai greu, ca vorbiti cu adevarat limbi straine si ca e tot mai greu sa ajungi la un numitor comun. Si atunci se pierd si diminetile frumoase in care te-ai trezit cu zambetul lui, si noptile in care te astepta in fata usii doar pentru ca ii era dor, si zilele in care strabateati impreuna orasul cu scopul de a-i descoperii fiecare straduta. Te uiti in ochii lui si te vezi pe tine, stii ca acolo ti-e locul dar nu stii cum sa ajungi. Incerci sa-l prinzi de mana, dar parca va desparte un zid. Si nu renunti, nu poti.....povestea asta e a ta, a lui, a voastra....ieri, azi, maine....

marți, 18 mai 2010

In the loving memory...of LOVE

Relatiile interzise sunt tentante. Trebuie sa recunoastem ca barbatul care apartine unei alte femei este intotdeauna mai atragator. Atunci cand in privirea lui citim pofta de aventura, de risc.....dorinta este tot mai mare. Ne mai gandim la consecinte, la triunghiul amoros sau trecem direct la fapte si restul e tacere? Ce are el in plus fata de toti barbatii singuri si liberi din jurul nostru? PASIUNE. Tanjim dupa imbratisarile lui puternice, saruturile interminabile si bataile necontenite ale inimii. Suntem parca pe alta planeta, plutim intr-o lume paralela si ne doare foarte tare cand ne lovim de realitate. Cu toate astea insa o forta ne impinge tot mai mult spre el. Spunem NU cand de fapt e DA. Actionam fara sa gandim si gasim in fiecare secunda petrecuta impreuna fericirea suprema. Avem raspuns la toate intrebarile, cautam scuze pentru gandurile negative si nu uitam sa fim in fiecare zi cele mai atragatoare femei. In mintea noastra se nasc scenarii, vise ascunse. Care este finalul unei asemenea povesti? Necunoscut. De ce? Pentru ca totul tine de alegeri.

duminică, 18 aprilie 2010

Punct si de la capat

Cat de departe esti dispus sa mergi pentru o relatie? Cand realizezi ca e momentul sa te retragi si cum reusesti sa o faci cat mai delicat?
'I love you, but i love me more'. Sunt convinsa ca majoritatea fetelor zambesc acum cand vad citatul, dar sunt si mai convinsa ca cele opt cuvinte scrise mai sus, sunt cat se poate de bine ancorate in realitate. Compromisurile sunt baza de cele mai multe ori. Fie ca vorbim de un triunghi amoros, fie ca ne referim la o pereche. In primul caz, treci peste mandrie, iti calci peste principii si te arunci nepasator intr-o poveste toxica, uiti de tot ce te inconjoara si il vezi doar pe el, iar in al doilea caz, lungesti cat mai mult relatia fie pentru ca nu ai curaj, fie pentru ca ti-e 'mila' de persoana de langa tine. Am admirat intotdeauna femeile care se pretuiesc, femeile care au in primul rand o relatie cu ele, care se respecta, si nu le e niciodata teama sa o ia de la capat. Pana la urma, o viata avem si e pacat sa nu o traim la maxim. Stai...nu te grabi sa-mi spui ca viata nu e un lung sir de petreceri si aventuri. Stiu. Ai dreptate. Cand spun asta ma gandesc insa la faptul ca iubirea poate aparea la orice varsta si ca nu este normal sa ne agatam de imposibil si nefericire. Unii oameni nu sunt facuti sa ramana impreuna. Am scris in doua posturi anterioare despre efectul 'ex-ului' si despre tentatia triunghiului amoros. Le-am trait pe pielea mea pe amandoua, si nu sunt sigura ca ma mandresc cu asta, insa am acceptat trecutul si am invatat cand 'suficient e suficient'. Pana de curand, se spunea ca doar femeile sunt cele melancolice, ca doar lor le lipseste curajul de a pleca, insa mai nou, barbatii au trecut si ei pe partea cealalta a baricadei. Din comoditate? Din iubire? Din dorinta de a nu frange inimi? Ma plimbam zilele trecute prin gradina botanica din apropiere si am realizat ca in sfarsit inima mea e libera sa iubeasca. A scapat de toate fantomele care candva i-au provocat lacrimi, si abia asteapta sa imbratiseze dragostea. Am folosit deja doua cuvinte mari, grele, apasatoare.....dar asta este adevarul. Si mi-e bine.

Tu, cat de departe esti dispus sa mergi???