Pe 16 octombrie a fost ziua mea, si cum initial imi propusesem sa postez ceva atunci dar timpul nu mi-a permis, iata-ma astazi, dupa aproape doua saptamani, in fata laptopului, deschizand acest subiect.
De cand sunt mica, am renuntat la traditia de a scrie liste cu dorinte, planuri si recenzii de Anul Nou, si am preferat sa o fac o data pe an, la ora 11.00 fix, salutand o insorita zi de toamna, ca atunci cand am venit pe lume. Am privit cu melancolie, spre ziua cand m-am decis sa-mi fac bagajele, si sa ma mut intr-o tara in care nu cunosteam pe aproape nimeni, nu stiam limba, nu aveam un job, si nici siguranta zilei de maine. M-am luptat cu dorul de casa, de parinti, cu ideile preconcepute ale austriecilor cand vine vorba de romani, am invatat sa iubesc o limba rece, si am legat prietenii cu persoane din intreaga lume. Am avut langa mine sustinerea unei surori cum rar gasesti pe lume, un om care mi-a fost alaturi atunci cand m-am simtit pierduta sau depasita de situatie si incurajarile parintilor de acasa, al caror scop zilnic este sa intre pe Skype si sa ne vada privirile. Si-au depasit de multa vreme statutul de parinti, si au devenit doi prieteni pe cinste, doi oameni care inconjoara cu caldura si iubire de la mii de kilometri distanta.
Acum un an, pe 16 octombrie, am fost la o petrecere "de ziua mea" unde singurul om pe care il stiam, era partenerul meu. Cu toate acestea, am simtit ca aici e acasa. Anul acesta am fost inconjurata de o gasca intreaga, am primit zeci de mesaje si am realizat cu mandrie ca in Romania, am o mana de persoane speciale, care au ramas la fel de importante si prezente in viata mea. Sunt prietenii mei vechi, cei spre care ma voi intoarce mereu cu drag si nerabdare. Distanta nu schimba o prietenie, o relatie, o legatura creata in timp.
Va spuneam ca atunci cand am venit aici aveam doar o valiza cu planuri si optimism. Astazi, am inceput un master in germana, care ma ajuta sa-mi construiesc un viitor in Relatii Publice, am un job, si apartamentul meu. Am invatat sa am incredere in mine, sa-mi ascult vocea interioara si gandurile, sa nu-mi fie frica de necunoscut si nici de provocari. Am invatat ca nimic nu este imposibil, ca secretul sta in determinare si perseverenta, si ca viata este asa cum ne-o facem noi. Indraznesc sa visez, sa contruiesc un proiect, sa iubesc si sa fiu recunoscatoare.
Ultimul an m-a transformat in femeia care sunt in prezent, mi-a dat curajul de a-mi urma destinul, de a ma autodepasi, de a cere multe de la viata, si de a spune: Da, sunt Fericita!!!!
